Copilul de șase ani plin de mușchi pare Photoshop, dar există o explicație științifică
Profilul de Instagram al unui copil de doar șase ani a devenit viral în ultimul an, datorită unor caracteristici fizice ale micuțului care te lasă cu gura căscată.
Dacă ți-ai dorit vreodată să ai pătrățele pe abdomen, probabil că ai conștientizat că această performanță este departe de a fi facilă. Mai mult decât atât, gradul de dificultate este amplificat odată cu creștere în vârstă. Chiar și așa, nu cred să fie foarte ușor pentru un copil în vârstă de doar 6 ani să dobândească un fizic impresionant.
Ca să arate așa, Arat Hosseini se antrenează de când era foarte mic și, deși este la vârsta la care majoritatea copiilor descoperă tabletele și telefoanele mobile, el preferă să facă exerciții fizice. Este pasionat de gimnastică și fotbal. Arat are deja un loc la Liverpool FC Academy, datorită performanțelor sale atletice.
Cei care vor să învețe cum pot arăta ca el, îi pot urmări activitatea online. Nu de puține ori, postează clipuri cu exerciții fizice, dar și manifestări de acrobație, la fel ca în clipul de mai jos.
Născut în Iran, micuțul a devenit vedetă pe Instagram datorită eforturilor tătălui său, Mohammad Hosseini. Acesta a fost încurajat de prieteni să posteze imagini și clipuri cu abilitățile copilului său. Din 2019, locuiește la Liverpool și are un viitor strălucitor în față, cu condiția să se țină de treabă. Mulți în cunosc sub numele de World’s Strongest Kid, cel mai puternic copil din lume.